România literară  nr.15 , 2013      Poezii:

Poezie 

de Daniel Corbu

ZDRENŢUITELE STEAGURI Poetului Paolo Rufilli Cum vii fără să te-aştept înserare a vieţii cum vii pe nesimţite amuşinând un trup obosit. altădată îmi cântau cuvintele-n gură îmi purtam visele ca pe-o olimpică torţă şi deseori privirile-mi atârnau de steaua numită Alcor. Acum spre firul ierbii mă-nclin uşor şi-mi văd umbra spaimei îngroşându-se acum şi copacii cresc mai încet Iar pe răni flutură zdrenţuitele steaguri. Cum totul se-ntâmplă o singură dată îndelung mi-i dat să admir ce nu va mai fi pentru mine niciodată şi este. Afară deschisă-i palid floarea fragilei primăveri. Câţiva prieteni abia înălţaţi la cer au şi căzut în chip de statui îndurerându-mi privirea. Întreb piatra albastră pe care se odihneşte un şoim: Spune-mi cine, nemuritoareo, în locul meu va iubi? Cine în locul meu va cânta? Şi cine, nemuritoareo, în locul meu va visa? CORĂBIILE DIN ACVARIU Există, cu adevărat există o sintaxă a binelui! Fericit cel ce se lasă copleşit de mireasma acestei lumi că a lui va fi evanescenţa! M-ai strigat mamă? În genunchi cu negrul ăsta al vieţii mele tresărind şi zornetul unei lumi ornate cu broderii de Neamţ. M-ai strigat mamă? Ce drumuri îmi spînzură-n creier cînd admir corăbiile din acvariu şi mă-ntreb cui folosesc atîtea guri pline de vorbe şi de ce, Doamne, desăvîrşirea doar în darurile tale se-ascunde? M-ai strigat mamă? Dacă mă strigi din zarea croşetată de nori înseamnă că vezi cum vernisez zilnic două mîini de carne ca două sărbători cum mă amestec cu toţi cei tîrîţi la banchetul păcatului şi cum adăpostul celor douăzeci şi patru de practici divinatorii sughiţă a pagubă. Fericit cel ce se lasă copleşit de mireasma Acestei lumi Că a lui va fi evanescenţa! WEEKEND SECRET Lucrul pe care l-ai dorit al tău la nesfîrşit te stăpîneşte. Fie! În mine drumurile se zbat ca peştii în plasă mucezeşte absenţa iar cîţiva admiră dîra de sînge a privighetorii ucise pe cînd palmele devin arme şi primăvara-i abisul oricărei priviri. Cu grădina Getsemani topită în suflet O odisee a singurătăţii vei scrie. Mucezeşte absenţa. Dacă locuieşti într-un fulger floarea furtunii iat-o! Dinţişorii curajului iată-i! Se clatină lacrima îngenunchează hotarul. Încă o dată poezia e haosul condamnat la visare. STRĂZILE Nimeni n-a dat ordin şi totuşi magnolia a-nflorit. Mai semeaţă decît chiparoşii din sud mai tandră ca rododendronii şi mai prestantă decît imperialul crin. În aprilie pe strada Zlataust e albă ca neaua pe strada Rallet rozalie pe strada Veronica Micle are străluciri violete. Ah străzile! Străzi ce dau buzna în viaţa mea tremurîndă străzi fumurii străzi cu cîini slăbănogi şi speriate fantome străzi cu îndrăgostiţi şi pătimaşe săruturi străzi ce înghit străzi: bulevardul Carol I înghite strada Eminescu, strada Gane înghite strada Pogor strada Bălcescu înghite strada Grigore Vieru strada Cimitirului strada Libertăţii... Străzi ce înghit visele trecătorilor străzi pentru cei fără casă şi făr’ de coltuc friguroasele străzi ale săracilor străzi aşezate-n creierul ologilor lumii inefabile străzi ale memoriei străzi ale celor care-şi scandează singurătatea străzi care duc în ceruri străzi care duc în pămînt străzi inerte şi întrebătoare străzi cîntate de poeţii romantici melancolice străzi străzi de pierdut coroana de spaimă străzi pentru cei fără de zbor străzi adormite străzi revoltate de orbitoarea lumină a zorilor. Atîtea zile şi nopţi în care mă dor străzile de mers. CEEA CE FLACĂRA NU ŞTIE Minciună-s şi laurii pînă la urmă. Minciună. Vine fotograful, vine portretistul. Acesta nu sunt eu şi aceasta nu e lumea pe care-o visam! Din nou e dimineaţă şi nechezatul duminical trezeşte zeii mahmuri. Cei care-aşteaptă feericul diluviu pot vedea un paianjen uriaş un fel de rană a timpului trecuta glorie a ochiului deschis înspre lucruri. Vine fotograful, vine portretistul. Acesta nu sunt eu Şi acesta nu e lumea pe care o visam! Nu sunt eu cel după care orbecăi atît! Am pierdut nopţi ditirambi zei necruţători atîtea războaie îmbrăcate în haine cu zimţi. Rătăcit printre patimi am înjurat îngerii păzitori am înălţat imnuri pentru cel în stare să-nghită Apocalipsa am scrutat dealurile cerului am stat pieziş în umbra lui Dumnezeu. Azi nici măcar împăratul muştelor nu mă mai caută-n somn.