Carte de oaspeţi

“Poet impecabil, născut iar nu făcut, venind din zona mitică a Moldovei, constructor de metaforă epatantă şi parabolă şocantă, cu o încredere în puterea magică a Poeziei pe care o au doar cei aleşi, Daniel Corbu atacă temele mari cu o uimitoare forţă a tragismului, care-l personalizează şi-i conferă originalitate.”

(Cezar Ivănescu, “Luceafărul”, 1982)

“Cu ostentaţie şi dureroasă distanţare ironică, poetul face din singurătate un purgatoriu şi din inconformism o etică.”

(Laurenţiu Ulici, “România literară”, 1984)

“Daniel Corbu ştie tot ce s-a petrecut în domeniul poetic în perioada ultimă, fiind, ca şi Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru, foarte receptiv la inovaţiile textualiste, dar concomitent nu renunţă la acel filon de liricitate ce întemeiază zona poetică a Moldovei. […] autorul acestor volume este un poet adevărat, înscriindu-se prin demersul său în primele rînduri ale promoţiei optzeciste.”

(Marin Mincu, “România literară”, 1988)

“Pentru Daniel Corbu poezia e a doua natură (a sa), confundîndu-se cu cea primă. Un autor fără de care harta lirismului vizionar de azi ar fi incompletă.”

(Adrian Popescu, “Steaua”, 1994)

“Tonul elegiac, propriu poeziei lui Daniel Corbu, singurătatea mereu afişată şi pesimismul declarat în dese rînduri, dialogul cu Celălalt, poetica visului şi retorica măştilor unui nou Narcis fac parte dintr-o recuzită neoromantică, pe care am putut-o identifica la mai mulţi poeţi ai generaţiei ’80 […] poezia lui Daniel Corbu constituie un segment important şi distinct al liricii generaţiei ’80, unde se văd atît Ťdiferenţa specificăť faţă de textualism, cît şi, mai ales, punctele de contact, acele punţi care alcătuiesc o nouă paradigmă poetică.”

(Ioan Holban, “Evenimentul”, 1998)

Perfect optzecist, din punct de vedere biografic , Daniel Corbu cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în şabloanele generaţioniste. E un disident cu aplomb. Stratul său liric primar e romantic, vitalist, turbulent, precum un sol neaşezat geologic, în care se produc erupţii vulcanice ori măcar ţîşnesc, impetuoase, gheizere. Nostalgic, poetul regretă neapartenenţa sa la elementele cosmice, cosmosul fiind aici asumat nu doar prin simbolurile sale consacrate, ci şi printr-o retorică ce vuieşte în marile-i goluri, suferind neîmplinirea . Luptînd cu poezia, precum Iacob cu îngerul, Daniel Corbu rămîne stăpîn pe fiinţa sa, care-l ajută să privească lumea prin mai multe răni deodată, textuale ca şi existenţiale.”

(Grigore Grigurcu, Prefaţă la Documentele haosului, 2003)

Daniel Corbu: ”Poezia e un blestem, nu o profesiune”

Născut la Târgu Neamț, stabilit de ani de zile la Iași, Daniel Corbu este poet, critic literar și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Nu uită locurile copilăriei sale din comuna Vânători și vine aici aproape în fiecare săptămână. Să-și încarce bateriile.

- Vă e dor de ceva, vreodată?

Am ajuns la vârsta la care îți e dor de copilărie. Copilăria mea s-a petrecut sub semnele unui râu pe care l-a făcut celebru Creangă. E vorba de Ozana. Casa copilăriei noastre era cam la 80 de metri de cursul Ozanei, în dreptul Cetății Neamțului. Îmi este foarte dor și de prundul Ozanei, de pietrele ei. Aceste pietre m-au civilizat. Dacă, la 5 ani, am început a gânguri în versuri, asta s-a întâmplat pe prundul Ozanei. Țin minte că atunci, la 5 ani, venise Ozana mare, cu bușteni, cu rădăcini, iar dinspre Cetatea Neamțului venea un om cu un cal și vroia să treacă. Și atunci primele mele versuri așa au fost: «O venit Ozana mare/ Ș-am văzut unu’ călare/Și-n mână c-o căldare».

Cred că poezia este un blestem, nu o profesiune. Un blestem care îți e sau nu îți e dat. Pe mine cred că m-a prins blestemul de atunci, de pe prundul Ozanei, când aveam 5 ani. Deci îmi e dor de copilărie și de liniștea aceea, de atunci, de măreția lumii văzută de un copil. Astăzi, lumea ți se pare cu totul altfel.

- Numiți-mi câteva lucruri frumoase din jurul dumneavoastră.

Eu mi-s născut aici, iar în actele mele scrie Târgu Neamț, la 60 de metri de casa Veronicăi Micle, dar am copilărit la Vânători. Acum 20 de ani s-a întâmplat să merg la Iași, la Muzeul Literaturii Române, și, încet, încet, am constatat că Iașiul mi s-a lipit în suflet, vorba unui cântec interbelic, așa ca marca de scrisoare. Sunt locuri în Iași, cum ar fi Copoul, unde plutesc ca un înger. Apoi, mai rămân prietenii, care, în afară de unele trădări, mi-au rămas. În special cei din tinerețe, scriitori, artiști, care sunt foarte frumoși.

- Un măr sau un gutui poate?

Sigur că da. S-au scris atâtea poezii despre cele două fructe. Orice lucru poate să te emoționeze dacă ești un om care încearcă să dezlege misterul acesta primordial pe care ni l-a dat marele arhitect, marele constructor, Divinitatea. La măr mai întâi admirăm floarea, dar știi foarte bine că visul mărului nu este floarea, ci fructul. Sigur, e o tristețe când se încheie ciclul, dar te gândești că vara viitoare va înflori din nou.

- Dar un milion de euro poate fi frumos?

(Râde) Știu că nu-l voi avea niciodată. Sigur că banii sunt necesari, dar eu nu mi-am pus niciodată problema să fiu bogat. Decât spiritual. M-am înconjurat doar de cărți. Eu sunt născut în 1953, iar pe timpul școlii renunțam la iahnia de fasole zilnică pentru a-mi cumpăra o carte. Dacă înainte se stătea la coadă la cărți, astăzi librăriile sunt transformate în muzee.

- Aplicați ceva din ceea ce citiți?

Sigur că da. Astăzi nu mai există un scriitor fără cultură. Nici nu s-ar mai numi poet popular sau prozator popular. Întotdeauna cel care scrie are în spate o cultură filosofică, literară, științifică etc.

- Domnule Corbu, este România o țară de oameni singuri?

Am putea avea o discuție întreagă la această întrebare, pentru că e vorba de singurătate. Eu însă admir singurătățile creatoare. Sigur, ne-am putea întreba deopotrivă dacă mai este un popor român sau o populație? Se pare că poporul român nu mai este într-o unitate, ci sunt doar o serie de indivizi care au mai rămas cu simțul patriotic, iar alții sunt interesați de lucruri materiale. Ca să răspund la întrebare, da, sunt singuri. Eu tânjesc după vechea solidaritate a românilor, începând cu Unirea de la 1918. Globalizarea și post-modernismul alungă patriotismul și solidaritatea națională. Și asta mi se pare un lucru destul de trist.

- Îmi puteți spune care este părerea dumneavoastră despre români?

Domnule, dacă ne ducem departe în istorie, vedem că toate istoriile care s-au scris conțin și multe neadevăruri. Istoria acestei țări nu trebuie să înceapă de la Traian și Decebal, pentru că înainte a fost o populație tracă foarte civilizată. Numai dacă ne gândim la tăblițele de la Tărtăria… Însă noi nu am știut să cultivăm asta. Ceaușescu, care avea câteva clase, a spus că poporul acesta are 2.000 de ani, iar după el s-au luat toți. Acum se spune că avem 2.013 ani! (Râde)

Românii sunt de admirat în istorie pentru că au reușit să păstreze un teritoriu care este superb, cu toate formele de relief și cu teren fertil. Aderarea la creștinism, frica de Dumnezeu au ținut acest popor aici. Românii sunt ospitalieri, dar sunt creduli, sunt ușor de manevrat, iar lucrul acesta ne pierde. Toată lumea face asemănarea între ploconirea noastră la Porțile Europei, la Comunitatea Europeană, cu ploconirea la Înalta Poartă Otomană. Însă la Poarta Otomană se duceau niște indivizi, câteva familii de boieri care duceau saci cu bani pentru a deveni domnitori. Acum s-au complicat toate și primim ordine de la Europa. Nu mai suntem un popor al nostru, nu mai suntem stăpâni pe noi, din cauza negociatorilor ăstora de cârpă. Sincer, nu știu cum va arăta țara asta peste vreo 50 de ani, dacă vom mai putea vorbi despre români și românism așa cum o facem azi.

România, o femeie frumoasă

- Dacă România ar fi o persoană, cum ați caracteriza-o?

Dacă aș lua-o peisagistic, aș spune că e o femeie frumoasă…

- Dar cu moravuri ușoare…

(Râde) Putem spune și așa. Dacă mă uit la ce politicieni au ajuns să ne conducă în toți acești ani, să știți că nu am o părere foarte bună despre țara asta. Eu sunt un om statornic și trebuie fiecare să aibă un loc al său, ca Dumnezeu să știe unde să te găsească. Te rogi la El, dar trebuie să ai locul tău ca să te găsească. Cam asta e România de azi. Cea de peste 50 de ani… o s-o vedeți voi.

- Care este cel mai mare defect al României?

Credulitatea. Fiind așezată între mari imperii, a fost ușor de manipulat. O țară frumoasă, râvnită de foarte mulți, dar aflată întotdeauna sub stăpâniri. Așa cum nu am putut spune nimic Rusiei, când am fost sub papucul ei, așa nu putem spune nimic nici acum Europei. Dar defectul cel mare vine din calitățile românilor. Adică foarte primitori, dar foarte creduli.

- De ce mai scrieți, dacă lumea nu mai citește?

Eu cred în poezie ca într-un blestem. Și cred că este și un mod de existență. E adevărat, scriitorul a fost marginalizat, chiar mai mult în ultimul secol. A fost scos din atribuțiile sociale. Dacă ne amintim de poetul de acum trei-patru mii de ani, vedem că era al doilea om din Cetate, după Împărat. Poetului i se cereau părerile înainte de pornirea războaielor. Era un om foarte important. Astăzi, poeții au devenit ființe exotice și ciudate, neluate în seamă social. Ați văzut că în România intelectualitatea de bună calitate n-a intrat în politică. De asta și Parlamentul este plin de analfabeți. Cât timp nu vei ști spiritul țării, niciodată nu vei ști încotro s-o duci. Așa că intelectualii, artiștii sunt nemulțumiți, iar acest cuvânt – criză – este o platoșă pentru ei. Să ne amintim că marile opere s-au scris în momente de criză.

 Politicienii de azi sunt ridicoli

- Intelectualul trebuie să fie critic sau partizan politic?

Ar fi bine să fie partizan politic, lucrurile ar arăta altfel. Dar, fiind doar martori mai îndepărtați ai fenomenului politic, nu pot fi decât critici. Nu poți fi decât în Opoziție. În politică se greșește foarte mult și vedem câte 200 de editoriale pe zi, în toată țara, dar toate sunt triste, apocaliptice.

- Care e diferența între intelectualul care e cu Puterea și intelectualul care e cu Opoziția?

Aici lucrurile ar trebui cernute și discernute, pentru că orânduirile nu seamănă între ele. Cei care erau cu Puterea în anii comunismului erau considerați niște vânduți. Adică foloseau arta, literatura, în folosul propagandei comuniste. Sigur, câțiva oameni, printre care și eu, care nu am scris niciun vers despre comunism, deși am avut mari presiuni, mai ales la publicarea primelor mele cărți din 1984 și 1988, când se cereau poezii patriotice despre Ceaușescu. Acum, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, dar au apărut multe partide, cu intelectuali în toate. Adevărații scriitori, artiști stau departe de politică. Pentru că politica a devenit o mare mizerie, față de perioada interbelică, atunci când erau adevărați bărbați politici, în care poporul avea încredere. Familia Brătianu, de exemplu. Cei care au ajuns în politică după 1989 sunt niște îmbogățiți, fără cultură. Din cauza asta nici nu ajută cultura. În schimb, taie panglici pentru te miri ce temelie la o școală, altă dată se mai taie panglici pentru când se pun ferestre, odată pentru acoperiș etc. E destul de ridicol. Și oamenii ăștia, pe care-i vedem la conducere, majoritatea dintre ei sunt ridicoli.

- Dacă printr-un mare noroc sau ghinion ați ajunge Ministrul Culturii, spre ce v-ați îndrepta atenția?

N-aș vrea să ajung Ministrul Culturii, pentru că am cunoscut astfel de miniștri – pe dl Răzvan Theodorescu de exemplu, un bun prieten de altfel, Ion Caramitru, un alt prieten -, iar lucrurile au ajuns așa de rău la acest minister, încât nu cred că se mai poate îndrepta nimic. Au venit fel de fel de miniștri, dar ei sunt mai mult politicieni și luptă mai puțin pentru cultură. Un dezastru s-a întâmplat cu cultura în România. Au tăiat și bugetul Patrimoniului. Nu trebuia să se piardă construcțiile de patrimoniu. Toate s-au luat pe acte false, s-au vândut, s-au dărâmat. E foarte greu să fii ministru al Culturii. Iar eu nu pot fi, pentru că nu sunt angajat la niciun partid politic.

- Cum vă vedeți viața de acum încolo?

Ca și până acum. Scriind. Proiecte. Mă gândesc la soarta scrisului meu, la receptarea lui… Poezii care sunt făcute pentru 150 de ani de acum încolo. Și mai dăm câte un sfat, dacă ne ascultă cineva, dintre cei care conduc poporul acesta. (Râde)

Ciprian Traian STURZU

INTRAREA ÎN MIRACOL

videoclip realizat deValentina Bisog

POEZIA ÎN SPECTACOL

Casa de Cultură a Municipiului Iaşi"Mihai Ursachi" împreună cu Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Iaşi, 

                                                                 Teatrul Ludic şi Teatrul Parc-Copou organizează spectacolul:

POEZIA ÎN SPECTACOL

Participă scriitorii: Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Lucian Vasiliu şi Adi Cristi.

Recită actorii: Anca Stănescu, Cristina Lazăr, Adina Bădăluţă, Simona Radu şi Diana Vatamanu.

Acompaniament muzical: Răzvan Trifan - saxofon şi Ionuţ Mantu - chitară bass.

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi", luni 9 decembrie 2013, ora 16.00.

Revista FEED BACK nr.11-12 , 2013.

Publish at Calameo or read more publications.

Târgul Internaţional de Carte,Istanbul, 2013

Poetul Daniel Corbu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români în străinătate prin traducerile în engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, sîrbă etc., a participat în perioada 2 – 5 noiembrie 2013 la Târgul Internațional de Carte de la Istanbul. Daniel Corbu a avut întîlniri cu cititorii, o lectura publică de poeme ( ajutat de traducătoarea sa in limba turcă, Semra SELIN) și lansarea cărții The Lonesome Way s Manual / Manualul Bunului Singuratic. Între scriitorii români care au fost prezenți la această remarcabilă sărbătoare a cărții (standul românesc a fost organizat de Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român ) se numără și poeta Carolina Ilica .

Daniel Corbu împreună cu Carolina Ilica şi traducătoarea sa în limba turcă Semra SELIM

 Lângă copacul cu cărţi

Împreună cu poetul turc Hasan Erkek

Carolina Ilica, Daniel Corbu si traducatorii Semra Selin si Mesut Senol

POEZIE ŞI DESTIN

DANIEL CORBU-Poezie şi destin

Publish at Calameo or read more publications.

CĂRŢI

Revista FEED BACK nr.9-10 , 2013

Publish at Calameo or read more publications.

Răspuns la scrisoarea Domnului Dan Lungu

Domnule Dan Lungu,

    Acum câteva zile ţi-am adresat o scrisoare de ţinută academică, de principii, privind situaţia patrimoniului Muzeului Literaturii Române Iaşi, pe care şi dumneata îl slujeşti, ca manager, de câteva luni. În scrisoarea de răspuns trimisă prin intermediul ziarelor, cu titlul „Incredibilele minciuni ale lui Daniel Corbu, baron Munchausen de Bahlui” duci totul în derizoriu prin neadevăruri crase şi printr-un atac vehement la persoană.

În disperarea dumitale de a te disculpa faţă de problemele grave pe care le-am sesizat în scrisoarea deschisă de acum câteva zile, dumneata faci afirmaţii jignitoare şi neconforme cu realitatea. Aşadar, punctual. Afirmi că m-am folosit de copilul meu pentru a-ţi cere dumitale voie să plec de la serviciu. Îţi spun că niciodată nu mi-am implicat familia, cu atât mai mult copilul, în problemele mele de zi cu zi. Şi n-aş vrea să pătimească vreodată copiii dumitale ceea ce trăieşte acum fiica mea, cu atât mai mult cu cât este de mult la vârsta când ştie să acceseze internetul.

Îmi reproşezi că am publicat scrisoarea în momentul în care dumneata lipseai din oraş, ceea ce, îţi spun, a fost o pură întâmplare. De ce crezi că dacă ai fi fost prezent, nu aş mai fi publicat-o, şi apoi, personal ţi-am trimis-o pe mail înainte de a o fi publicat în presă. Nu-mi inspiri nici un fel de teamă, crede-mă! E absolut dezarmant pentru un scriitor ca dumneata să ia în derâdere un premiant al Academiei Române, chiar dacă cel căruia i-a fost decernat îţi este astăzi parte beligerantă. Indiferent de conflicte, marile premii şi distincţiile naţionale sunt sacrosante!

Răspund succint, pentru a nu plictisi cititorii. Câteva obiecte din Expoziţia documentară „Al. Husar” (expoziţie prestantă a marelui profesor estetician, achiziţie recentă, incluzând şi autografe de L. Blaga, Călinescu, Arghezi, Tudor Vianu etc.) le-ai adus de la Sadoveanu pe holul lateral din Podul Pogor, unde publicul nu are nici un fel de acces, înghesuite în două vitrine. La Sadoveanu, în locul expoziţiei ai amenajat.... o magazie! E o realitate, nu o minciună, aşa cum afirmi dumneata. Spui că îmi făceam publicitate deşanţată mie et comp., adică celorlalţi 9 scriitori colegi, prin expoziţia de carte din Podul Pogor, tradiţională, cu noutăţile ultimului an (multe dintre ele, studii despre scriitorii clasici). Dar dumneata, cu 500.000 Euro nu cumva îţi faci o publicitate mai neobrăzată? Acolo erau cărţile noastre, ale tuturor colegilor membri ai Uniunii Scriitorilor. Noi n-am făcut niciodată ascuns faptul că suntem slujbaşii unor scriitori clasici, dar suntem noi înşine scriitori. Adică scriitorii pe care-i retrogradezi sau îi concediezi acum.

Îmi cer scuze public pentru confuzia creată, cu acea manifestare jenantă de la Muzeul Sadoveanu. Înţeleg că de fapt a fost un O.N.G. al tinerilor, nu liberali – dar asta nu scuză faptul că ai girat la un muzeu o discotecă de noapte, cu mulţi decibeli şi băutură, care a şi fost amendată de Poliţie pentru tulburarea liniştii publice. Există oameni care au făcut plângere, există sesizări la poliţie, deci NU AM MINŢIT. Ba un post de televiziune chiar a difuzat momente cu destrăbălarea de-acolo.

Afirmaţiile cu privire la atribuţiile mele ca director-adjunct le vom soluţiona în instanţă.

Referitor la casarea unor cărţi de secol XX, despre care afirmi că aş fi semnat un proces-verbal, comiţi un lucru reprobabil, dar eu nu te voi jigni, aşa cum faci, cu deosebită plăcere, dumneata. Acele volume au fost propuse spre casare de o comisie formată din patru colegi specialişti, coordonaţi de Melinte Oana, preşedinta comisiei, în calitate conservator. Întrucât toate volumele se găsesc în incinta muzeului „N. Gane”, te invit să prezinţi public starea lor la orice post de televiziune. Acele volume, chiar dacă pretinzi că au o valoare bibliofilă, sunt neutilizabile, atacate profund de acarieri, iar scrisul este absolut ilizibil. Dar dumneata continui cu jigniri fără nici un suport. Eu nu mi-am însuşit nimic din acest muzeu. Şi apoi, sunt deţinătorul unei biblioteci personale de invidiat.

Proiectul cu donaţia de carte către bibliotecile comunale s-a făcut împreună cu Consiliul Judeţean, după o idee absolut lăudabilă a domnului Valentin Talpalaru (bibliotecar), dar din păcate nu s-a materializat. Şi nu-ţi împărtăşesc nicicum ironia ieftină cu Coarnele Caprei şi celelalte localităţi, unde n-ar trebui să ajungă ediţii bibliofile. Poate de acolo se va alege în timp următorul manager al M.L.R, cu mai multă dragoste şi respect pentru patrimoniu şi care nu va proceda la fel de ireverenţios ca dumneata. Desigur, s-ar fi făcut o selecţie riguroasă a volumelor, d-l Valentin Talpalaru ştie exact ce se poate dona şi ce trebuie păstrat în patrimoniu. Şi apoi, unde ai pus prima oară mâna pe o carte – nu într-o bibliotecă sătească, acolo unde te-ai născut?

Referitor la intabularea muzeelor, informează-te şi vei afla că am depus toată documentaţia cerută de Consiliul Judeţean (juristul Semenov poate confirma!), că din motive legale şi obiective, nu s-a putut duce la bun sfârşit acest lucru, fiind în acest moment spre soluţionare la biroul tehnic (D-l. Iogen Gînju) al C.J., proprietar şi finanţator al muzeelor. Acest lucru trebuia făcut din 1990, când s-au preluat clădirile din subordinea Palatului Culturii, deci, nu e culpa mea! Dacă ai avea timp să te uiţi în hârtii, ai vedea că după documentaţia trimisă de mine Direcţiei de Cultură Iaşi în 2012, Casa Sadoveanu este înscrisă acum corect în Lista de Patrimoniu Naţional. D-l Virgil Băbîi poate confirma. Deci, neadevăr!

Am discutat cu dumneata încă din februarie necesitatea încheierii protocolului cu Academia Română în ceea ce priveşte Casa „V. Alecsandri” de la Mirceşti. Ai spus că nu te pricepi şi atunci am alcătuit eu textul protocolului, pe care l-am semnat împreună. Am o copie în birou.

Mai spun o dată că în toată perioada interimatului meu (şi nu a unui mandat de director, cum susţii), nu am alcătuit nici un buget, preluând tot ce a propus Dan Jumară, iar în anul 2012 toate adresele, referatele şi dosarele cu proiectele de consolidări şi reparaţii ale muzeelor şi Clubului Pogor pe care le-am înaintat către C.J. au fost ţinute în stand-by, în aşteptarea dumitale, anunţat triumfal înainte de concurs că vei fi manager. Deţin copii, cu datele şi nr. de înregistrare.

Domnule Dan Lungu, în scrisoarea precedentă îţi expuneam câteva principii în calitatea mea de scriitor român, dar mai ales de muzeograf literar cu aproape douăzeci de ani vechime şi expert în patrimoniu (cu diploma Comisiei Naţionale de Patrimoniu, obţinută prin concurs, de care făceai băşcălie, pe care ţi-o pot arăta oricând!), dar se vede de la câteva leghe că nu ai înţeles nimic. Mai întâi, ideea că aceste 12 muzee şi case memoriale trebuie să arate ca nişte temple, dar un muzeu („N. Gane”) este închis, la trei muzee plouă prin acoperiş, cinci muzee, conform organigramei făcute de dumneata nu au muzeografi, deci posibilitate de ghidaj. Halal! Şi astea sunt neadevăruri? În schimb, ai desfiinţat postul de director adjunct care se ocupa cu probleme de patrimoniu (cu ce altceva, într-o instituţie muzeală?) şi ai înfiinţat două: director patrimoniu şi director marketing programe, în aceleaşi condiţii de criză. Şi acesta-i un neadevăr? Dacă postul de director adjunct, pe care eu l-am ocupat din 2009 prin concurs, afirmi în scrisoare că nici n-a existat, de pe ce post m-ai concediat prin decizia nr. 251/21.08.2013? Pe de altă parte, îţi spuneam, există un cuvânt cu putere de principiu, CONTINUITATE, şi că totul într-o cultură se adaugă. Sper ca prin Festivalul de literatură şi traduceri pe care-l organizezi timp de trei zile prin M.L.R. (pentru care ai găsit 500.000 de euro, dar nici un leu pentru reparaţia muzeelor!), să contractezi traduceri masive din clasicii noştri, spirite patronale ale muzeelor ieşene.

Deplâng tonul derizoriu în care ai coborât toată această discuţie, oamenilor de litere le este potrivit dialogul academic, chiar dacă se află într-o polemică.

Dumneata ai transformat (lăsând de-o parte jignirile pe care mi le-aduci, în acea compunere şcolărească, luând în răspăr chiar numele meu, ştiut fiind din Biblie că numele, chipul şi făptura oricărui om sunt sfinte!) gravele probleme ale Muzeului Literaturii într-o nuveletă de prost gust.

Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

Daniel CORBU

P.S. – Acestea fiind spuse, nu voi mai răspunde provocărilor și fanteziilor derizorii ale d-lui Dan Lungu. Avem lucruri mult mai importante în program, iar nedreptatea ce mi s-a făcut va fi rezolvată în justiție.

Mulțumesc celor peste 600 de scriitori și oameni din Iași și din țară iubitori de cultură adevărată, care mi-au trimis mailuri de solidaritate privind prezenta situație! (D. C.)

Scrisoare deschisă Domnului Dan LUNGU, director manager al Muzeului Literaturii Române Iaşi

Domnule Dan Lungu,

       Am găsit necesară prezenta scrisoare, născută din mâhnirea pricinuită de intruziunea politicului în instituţiile culturale şi din iubirea mea cunoscută faţă de patrimoniul pe care l-am slujit atâţia ani. Poate din această scrisoare deschisă vei împrumuta şi dumneata câteva idei benefice. De asemenea, probabil că această scrisoare nu şi-ar fi aflat rostul în timpuri normale, într-o ţară normală, într-o instituţie de cultură pînă mai ieri normală. Adus de valul politic, printr-un concurs de împrejurări ca director al Muzeului Literaturii Române Iaşi, te-ai conformat şi dumneata curentului naţional păgubos de îndepărtare din instituţii a angajaţilor incomozi pentru voi dar profesionişti şi aducerea, pe criterii politice sau nu, a unor persoane ce pot fi numite cu indulgenţă nepricepute. În momentul instalării dumitale, mi-am pus speranţa, şi eu şi ceilalţi colegi, în buna credinţă de a arma o echipă întru apărarea patrimoniului pe care-l avem în păstrare. Dar dumneata ai găsit de cuviinţă, dintr-un prost înţeles entuziasm managerial, să reduci la jumătate tirajul revistei „Dacia literară”, editată de M.L.R. Iaşi fără hiatus din 1990, pe motiv că nu aduce venit la buget. Ca scriitor român cu experienţă europeană trebuie să-ţi atrag atenţia că nici o revistă literară, nu doar această revistă de tradiţie, atît de importantă pentru istoria noastră , nu se susţine din propriile vînzări. Ca manager trebuia să cauţi mai întîi soluţii de a duce mai departe ceea ce Lucian Vasiliu (retrogradat de dumneata la redactor simplu) a făcut excelent. Revista ajungea la o pleiadă de personalităţi din ţară şi din străinătate, e adevărat, pe spezele M.L.R., dar nu cred că această cheltuială a fost inutilă atîta timp cît ţinea într-o legătură spirituală cu Iaşul atîtea figuri importante, de la regretatul Paul Miron la Paul Goma, de exemplu, fiind primele nume care îmi vin în minte, sau Doamna Gabriela Melinescu, Matei Vişniec, Norman Manea, Dorin Tudoran etc. Cred că soluţia era să găseşti un Mecena care să suporte aceste infime cheltuieli. Din motive doar de dumneata ştiute, ai făcut tot ce a ţinut de prerogativele pe care le ai să mă îndepărtezi din echipa de conducere, neloial şi, pînă la urmă, nelegal. Tîrziu am înţeles toate campaniile furibunde de presă, defăimătoare la adresa mea, şi refuzul de a mă privi în ochi în momentele de conversaţie. Dă-mi voie să consider abuz în serviciu faptul că nu am fost anunţat, conform legii, de desfiinţarea postului de director adjunct cu probleme de patrimoniu, pe care l-am ocupat prin concurs şi că nu mi s-a oferit un post compatibil cu pregătirea mea în domeniu şi vechimea în această instituţie. Tot după o modă împrumutată dumneata ai desfiinţat un post şi ai înfiinţat la loc două, asta probabil în bunul spirit al managementului cu care vrei să ne convingi. După ce timp de aproape douăzeci de ani am fost cu tot sufletul în slujba acestui patrimoniu inestimabil, expert în patrimoniu, titlu dobîndit prin examen de specialitate la Ministerul Culturii, absolvent al cursurilor de management patrimoniu de la Bruxelles, studii aprofundate de muzeologie, voi fi în ultimă instanţă disponibilizat. Şi te întreb pe dumneata: qui prodest? Nu voi face vorbire despre aspectele legale ale acţiunii dumitale faţă de propria persoană, acesta va fi apanajul avocaţilor în instanţă. Nu-ţi adresez această scrisoare din postura de slujbaş dat afară, ci în calitatea mea de scriitor, deţinător al Premiului Academiei Române, ceea ce-ţi doresc şi dumitale cu toată căldura. Nu perspectiva de a rămîne fără slujbă mă întristează, ci faptul că ceea ce n-au îndrăznit nici comuniştii să întineze şi anume condiţia scriitorului, ai început dumneata împreună cu consilierii şi consilierii consilierilor, pe care văd că te grăbeşti să-i înghesui prin casele Pogor. Qui prodest? Înţeleg pînă la un punct graba generaţiei voastre de a vă afirma în spiritul lupilor tineri, dar vă atenţionez că nu aveţi nici o bază solidă şi nici ştiinţa însuşirii principiului de CONTINUITATE în cultură. Nu pot accepta ca între zidurile muzeelor literare să fie girate manifestări îndoielnice, în spiritul modernităţii şi europenităţii forţate pe care o visaţi voi. Astfel, în casa Mitropolitului Dosoftei ai permis desfăşurarea şedinţelor unui cenaclu, O +, iar la mai toate întîlnirile poezia tînără – cum o numiţi voi – e de fapt versificaţie submediocră şi pornografică. Păcat că spaţiul nu-mi permite exemplificarea, dar deţin dovezi pe care, de altfel, le cunoşti. Ai iniţiat un program intitulat „Coliba literară”, o construcţie grosieră din material OSB, pe care ai amplasat-o pompos în Piaţa Unirii cu prilejul unui festival şi unde ai împărţit fluturaşi volanţi - cui altcuiva?- tot ieşenilor. Nu sunt vetust, nici refractar, dar nu cred că ai îmbunătăţit cu nimic imaginea muzeului, ba dimpotrivă, aceste demersuri nu fac decît să coboare în derizoriu muzeologia literară, pe care n-o cunoşti, neavînd studii în domeniu, dar vrei s-o distrugi în spiritul unui aşa zis „val nou”. Ai rămas insensibil la protestul meu de a nu desfiinţa expoziţia documentară Alexandru Husar, celebru profesor estetician care şi-a dus ultimii ani ai vieţii şi creaţiei urcînd zilnic Copoul spre Casa Sadoveanu, iar după plecarea Domniei Sale la poporul stelelor, printr-un gest de totală generozitate şi respect faţă de instituţia noastră, Doamna Husar a donat cele mai importante manuscrise, obiecte şi cărţi cu autograf ce au aparţinut profesorului nostru. Dar în spiritul modei care văd că vă macină, dumitale ţi s-au părut probabil neinteresante aceste exponate, desfiinţînd un spaţiu muzeal vizitat. În schimb, ai aprobat, cu suspectă bunăvoinţă, şi tot la Muzeul „M. Sadoveanu”, să se desfăşoare în curtea muzeului petrecerea tinerilor liberali, o adunătură cu băutură, gălăgie şi dezmăţ, iar decibelii au pus la grea încercare răbdarea vecinilor. Ţi s-a părut risipă plata pentru „Dacia literară”, dar din ce fonduri s-a plătit amenda pentru tulburarea liniştii publice? De la înfiinţarea M.L.R. Iaşi nu a avut loc un astfel de incident absolut jenant. Onorabile domn, îţi mai spun o dată că misiunea instituţiei pe care cu onoare o manageriezi este promovarea literaturii române clasice şi moderne pe plan intern şi internaţional, prin protejarea (conservarea, restaurarea), îmbogăţirea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului literar, contribuind la integrarea literaturii române în circuitul valorilor culturale europene şi universale. Am avut norocul ca literatura clasică să se fi format la Iaşi (Societatea „Junimea”) prin majoritatea scriitorilor a căror memorie o cinstim prin aceste muzee. În cultură, deci şi în cazul nostru, există un cuvânt sfânt: CONTINUITATE. Revenind la situaţia mea actuală, recunosc, mi-ai oferit acel post de pedagog muzeal, ceea ce în traducere liberă înseamnă impresar. Ştiu că ai făcut special acest lucru tocmai pentru că erai convins că este un post sub condiţia mea actuală şi nu voi accepta şi apoi, consider că după şaisprezece ani de muzeografie în umbra Bojdeucii mi-am îndeplinit cu prisosinţă şi această nobilă îndatorire de a face copiii să înţeleagă importanţa Muzeului în viaţa lor. Acest post nu era cumva mai potrivit pentru tînăra pe care-ai angajat-o pe la marketing, mi se pare, şi care declama mai zilele trecute pe holurile muzeului că aţi venit voi, tinerii, să faceţi ordine, pentru că nu aţi găsit decît nişte muzeografi obosiţi? Deh, tineri imberbi! Declar aici public starea jalnică în care se găsesc aproape toate muzeele literare ieşene: Muzeul „G. Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou (are grave probleme cu izolaţia acoperişului!), Muzeul „V. Alecsandri” din Mirceşti (nu are clarificată situaţia protocolului cu Academia Română), Casa memorială „Otilia Cazimir”, care se va dărîma la un vînt mai puternic. De asemenea, Casa muzeu a scriitorului, diplomatului şi primarului în cinci mandate al Iaşului, Nicolae Gane, se află de patru ani în starea de muzeu închis, în conservare totală. În toată perioada interimatului meu, dar şi ca director adjunct, am făcut nenumărate adrese către Consiliul Judeţean, finanţatorul nostru, pentru reabilitarea acestor clădiri de patrimoniu şi în fiecare an suma atribuită a fost zero, pe motiv de criză financiară. Dar în aceleaşi condiţii de criză financiară şi prin intermediul M. L. R. Iaşi ai obţinut de la acelaşi ordonator de credit 500.000 Euro pentru organizarea unui fabulos, spui dumneata, festival de literatură şi traduceri. Salutară ideea domnului C. Adomniţei de a finanţa cu atîta generozitate o manifestare culturală de trei zile, fie ea şi internaţională! Dar ce se va întîmpla cu muzeele noastre literare în celelalte 362 de zile, domnule manager? Toate cheltuielile ocazionate de restaurarea muzeelor ar fi fost de aproximativ 300.000 Euro, dar „nu sînt bani”, iar ele rămîn pe mai departe martore la managementul dumitale. Îţi propun un ultim periplu la aceste muzee împreună cu domnul preşedinte al C.J.! De asemenea, în toată cohorta de angajări pe care le faci conform organigramei prezentate, dumneata nu ai solicitat niciun post de muzeograf, deşi cunoşti foarte bine deficienţele în acest domeniu. Sînt cinci muzee de interes naţional care nu au muzeograf , deci modalitate de a realiza ghidaje profesionale. Tot în perioada interimatului am preluat de la colegul Dan Jumară şi am dus împreună cu colegii o muncă asiduă de clasificare a obiectelor de tezaur şi patrimoniu, ceea ce ar fi condus, în ultimă instanţă, la obţinerea rangului de muzeu naţional. În momentul venirii dumitale, ai tergiversat lucrurile, astfel încît în presa locală ai declarat că acest merit ţi se datorează, dar angajaţii direcţiei patrimoniu din Ministerul Culturii pot depune mărturie asupra descinderilor mele şi a stadiului în care am lăsat documentaţia. Apropos, dumneata de ce ai lăsat şi acest demers de clasare a bunurilor de patrimoniu în voia sorţii? Ţi se pare normal ca muzeul cu cel mai valoros şi bogat patrimoniu din ţară să nu aibă nici la această oră cotaţia de rang naţional, ceea ce ne-ar fi dat dreptul la accesarea programelor europene de altă anvergură, majorarea salariilor etc. Dumneata ştii cîţi dintre angajaţii M.L.R. trăiesc dintr-o leafă de 600 - 700 lei pe lună? Sau laşi problema în soluţionare după festivalul care ţi-a devenit cel mai important deziderat? Cum îţi explici că doamna contabil şef a preferat şomajul – la fel , după mai bine de douăzeci de ani de lucru în acest muzeu, timp în care a gestionat cu succes ample lucrări de restaurare, fiind cunoscută ca un profesionist în domeniu – decît să continue activitatea în condiţiile pe care dumneata i le-ai impus. Nu-mi stă în caracter să-mi scot în evidenţă meritele, nu am profitat de ceea ce nu mi s-a cuvenit, nu am făcut parte din găşti sau grupuri de interese, probabil de aceea am părut o victimă uşoară pentru dumneata, totuşi plec din această instituţie cu conştiinţa unor lucruri bine făcute. Între altele, am dus pentru prima oară la Chişinău expoziţia documentară Mihai Eminescu, cuprinzînd toate obiectele de tezaur pe care le deţinem în această colecţie. Cît zbucium, cîte telefoane, cîte intervenţii la cele două ministere ale culturii şi cîtă bucurie cînd vedeam şirurile de copii stînd emoţionaţi să vadă ceasul marelui poet, inelul sigilar şi toate celelalte valori patrimoniale! Am trăit momente unice şi nu le va împroşca nici unul din noroaiele cotidiene. Îmi pare rău că plecînd nu pot duce la bun sfîrşit acelaşi proiect cu Cernăuţiul, cum la fel de rău îmi pare de nepunerea în practică a ideii mele de a realiza în Salonul Junimii 11 statui de ceară, întruchipînd cunoscutele figuri ale scriitorilor noştri clasici. Am considerat că aceasta este, între multe altele de acest fel, menirea unui muzeograf literar. Am auzit că ai început demersurile unui alt proiect, tot în stilul cu care m-ai obişnuit, anume construcţia unei replici a Bojdeucii ţicăuane la Chişinău. Îţi sugerez să continui demersurile pe care eu le pornisem deja cu fostul ministru al culturii din Republicii Moldova privind găsirea pe căi diplomatice a unor soluţii pentru excursii de o zi a copiilor basarabeni la Iaşi, în loc să te-apuci de făcut tot felul de artificii care impietează memoria povestitorului şi apoi, unde va fi emoţia şi memoria afectivă a acestor copii că au atins pereţii bojdeucii unde s-a scris Capra cu trei iezi sau Amintirile din copilărie? Mă gîndesc că şi Iaşului i-ar sta bine cu un Ermitaj... Vedeţi de unde începeţi şi unde-l puneţi! Îţi admir talentul de a îmbrăca în declaraţii pompoase acţiuni culturale fără vreo relevanţă reală, dar în detrimentul total al culturii române. Muzeele literare sînt unice oriunde în lume şi nimeni nu s-a gîndit la replici şi artificii. Poate măcar Ministerul Culturii va avea un cuvînt de spus, pentru că am de gînd să aduc la cunoştinţă demersurile dumitale. Îmi fac o datorie de onoare de a mulţumi tuturor confraţilor care au luat atitudine faţă de ceea ce mi se întîmplă, fiind în total dezacord cu acţiunile dumitale. Aşa cum spuneam la început, poate din această scrisoare deschisă vei împrumuta şi dumneata câteva idei benefice. Aşa să te-ajute Dumnezeu!

 Daniel CORBU

Fotografii(4)

Cu Ana Blandiana, Iaşi, Casa Pogor, 2001

Î

Împreună cu poeţii Lucian Vasiliu, Gaál Áron (Ungaria) şi George Mihalcea. Iaşi, 2006.

Î

Cu Adrian Alui Gheorghe şi traducătoarea Inger Johansson (Suedia), 1993.

Daniel Corbu şi Alexandru Muşina, Mănăstirea Putna, 2005.

Impreună cu Nichita Danilov, Ana Blandiana şi Radu Florescu, Botoşani, 1998.

Daniel Corbu în compania prietenilor Lucian Vasiliu, Bogdan Hanu, Liviu Apetroaie, Ancelin Roseti, Vasilian Doboş.

Cristian Shenk, Daniel Corbu, George Vulturescu. Rohia, 1996.

La Catedrala Mitropolitană din Atena, 2005.

Chişinău, 2007. Cu Grigore Vieru, Călin Cocora, Iurie Matei şi Acad. Mihai Cimpoi.

Cu fiica Cassandra, Iaşi, Grădina Botanică, 2007.

Împreună cu poetul Cezar Ivănescu, Bucureşti, str. Silvestru, 2005.

Cu Cezar Ivănescu la Festivalul Canadian de Poezie „Roland Gasparic”, 2001.

Coborând de la Cetatea Neamţului: Daniel Corbu, Alexandru Muşina, Florin Iaru şi Cristian Popescu, 1987.

La Constanţa, 2006, împreună cu poeţii Radu Cârneci şi Mihail Gălăţanu.

Cu academicianul român Constantin Ciopraga, 2006.

Lansând cărţi împreună cu poeţii Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu, Iaşi, 2006.

Iaşi, 2013, între prieteni.

Poeţii Daniel Corbu şi Grigore Vieru, Iaşi, Bojdeuca „Ion Creangă”, 2007

Cu scriitorii prieteni Nicolae Purcaru, Valeriu Matei, Grigore Vieru şi Mihai Cimpoi.

Chişinău, 2008. Valeriu Matei, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Daniel Corbu

Împreună cu Grigore Vieru şi alţi prieteni.

La redacţia revistei „Feed Back”, 2013.

La Turnirul poetic de la Efes

Adi Cristi,Daniel Corbu,Cassian Maria Spiridon

Adrian Alui Gheorghe,Cassian Maria Spiridon,Daniel Corbu,Lucian Vasiliu

Daniel Corbu pe locul anticei Biblioteci din Efes, sept. 2012.

Daniel Corbu şi Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu şi Mircea A. Diaconu.

Daniel Corbu şi Marian Drăghici, la Troia, 2012.

Daniel Corbu şi Paul Aretzu, la Biblioteca „Celsius”, Efes, 2012.

Efes, 2012. Poetul Daniel Corbu împreună cu prietenii scriitori

Adrian Alui Gheorghe, Adi Cristi, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu, Gellu Dorian.

Gellu Dorian şi Lucian Vasiliu

Împreună cu Traian Ştef şi Adrian Alui Gheorghe, la Kutadasi, 2012

La Efes, 2012