Val Condurache

   Pe Val Condurache l-am receptat din prima clipă ca poet şi mare mi-a fost mirarea cînd în 1983 a debutat cu o carte de critică literară, Fantezii critice. De altfel, singur va mărturisi mai tîrziu: „Nu eu am ales meseria ciudată de cronicar literar. Ea, vorba vine, m-a ales pe mine. Mi s-a cerut o recenzie. Inconştient, aveam doar douăzeci de ani, am scris-o. Debutam cu pagini de proză, scriam cîte zece pagini pe noapte, începusem două romane ş.a.m.d. Critica era pentru mine un exerciţiu secund. Cum spuneam, aşteptam să se manifeste poetul, însă a doua carte publicată în 1984 la „Cartea Românească”, Portret al criticului în tinereţe, era tot de critică. Abia după revoluţie, cel care debuta la 16 ani cu poezie în revista „Familia” va publica două volume de poeme: La Belle Ėpoque (1992) şi Domnişoara cu nefericirea la tîmple (2002). Aşa cum bine s-a observat, Val Condurache a fost o prezenţă singulară în critica noastră literară de după ’80, fiind apostolul unei critici artistice, fanteziste, experimentale. Ceea ce dezvoltă Val Condurache pornind de la o carte a unor scriitori ca Preda, Breban, Bălăiţă sau Al. Paleologu, este un adevărat exerciţiu postmodern, autorul punînd în aplicare nu numai fantezia critică, ci şi jovialitatea, livrescul, ludicul, toată cultura privind mentalităţile politico-literare de la noi şi de aiurea. Forţa ludicului, ironia, spiritul rafinat trubaduresc se pot de altfel observa în cele vreo sută de poeme adunate în două volume şi publicate, din păcate, în tiraje confidenţiale, fără circulaţia şi impactul meritat. Poet al spectacolului oniric invocat şi practicat de Leonid Dimov şi coborîtor din baladiştii moderni Radu Stanca şi Constant Tonegaru, Val Condurache a scris poeme alerte, ludice, percutante, prin care creează un univers propriu, ca o lume paralelă, cea mai frumoasă dintre lumi. Cine citeşte Lettre ŕ Mallarmé, Numele scribului, Pe coaja subţire a lumii, dar mai ales ciclul poetic Viaţa de toate zilele la Iaşi pe vremea lui Val Condurache scrisă de el însuşi, intră sub vraja unui poet adevărat, cuceritor prin scenariul liric şi faptul imaginativ. Nu de mult, Val Condurache a părăsit această lume trecînd la cele veşnice, la poporul stelelor. Îl scîrbise prea mult provizoratul, toxica tranziţie românească. A părăsit, aşadar, Iaşul, pe care-l iubea cu patimă de ibovnic şi pe care-l părăsea doar pentru a avea de unde se-ntoarce. Din 1973, cînd a absolvit Facultatea ieşeană de Filologie, a fost profesor la Iaşi, a fost secretar literar (1974-1990) şi director general (1994-1997) al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, iar în ultimii ani director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi. Un gînd bun se cuvine oricînd pentru scriitorul şi intelectualul de marcă Val Condurache. 

 Daniel CORBU