Unul dintre marii noştri poeţi de astăzi este, fără nici o îndoială, Daniel Corbu.
L-am întâlnit, prima oară, acum douăzeci de ani în urmă, într-o seară magică la cenaclul Universitas condus de profesorul şi criticul Mircea Martin. Venise din Moldova împreună cu prietenii săi Adrian Alui Gheorghe şi Radu Florescu. Destinul a făcut ca, în acea şedinţă de cenaclu, să citesc şi eu câteva poezii alături de viitorii mei mari prieteni. Pe atunci, auzisem vag de gruparea „şcolii de poezie de la Neamţ”. Cel puţin aşa umbla vorba prin lumea veselă a cafenelelor literare dâmboviţene. Lui Daniel îi apăruse prima sa carte de poezie, Intrarea în scenă. Aveam de ce să fiu invidios. Eu, student la „istorie filozofie şi publicist” - el Poet!...
Ne-am reîntâlnit, mai târziu, în patria fără frontiere a Moldovei de Nord şi am rămas, pretutindeni, buni prieteni. Între Piatra Neamţ şi Dorohoi, apoi între Iaşi şi Botoşani, am legat cu „bătrânul voievod al cuvintelor” punţi inconfundabile. Gruparea literară Septentrion are în cartea sa nescrisă un capitol aparte în acest sens.
Soldat neţărmurit în patria provinciilor unite ale melancoliei, nesupus canoanelor de „haită” şi „gaşcă”, Bătrânul Corb (cum îl alintă prietenii) rămâne, de la prima sa carte Naştere vinovată prin Intrarea în scenă,prin Preludii pentru trompetă şi patru pereţi, Documentele Haosului, Spre Fericitul Nicăieri, Cântece de amăgit întunericul, Manualul bunului singuratic, o voce distinctă în ierarhiile nenumite ale pergamentului optzecist, dar şi în peisajul liricii noastre contemporane.
Dincolo de limbaje şi metalimbaje, de experienţe şi tehnici simandicoase ale avangardei postmoderniste, el reînnoadă calm, olimpianic firul de aur al Poeziei Adevărate... Născut iar nu făcut, în destinul tragic al fiinţei, poetul abordează marile teme existenţiale cu originalitate şi cu un profund, asumat echilibru fecund între etic şi estetic.
Petruţ PÂRVESCU
L-am întâlnit, prima oară, acum douăzeci de ani în urmă, într-o seară magică la cenaclul Universitas condus de profesorul şi criticul Mircea Martin. Venise din Moldova împreună cu prietenii săi Adrian Alui Gheorghe şi Radu Florescu. Destinul a făcut ca, în acea şedinţă de cenaclu, să citesc şi eu câteva poezii alături de viitorii mei mari prieteni. Pe atunci, auzisem vag de gruparea „şcolii de poezie de la Neamţ”. Cel puţin aşa umbla vorba prin lumea veselă a cafenelelor literare dâmboviţene. Lui Daniel îi apăruse prima sa carte de poezie, Intrarea în scenă. Aveam de ce să fiu invidios. Eu, student la „istorie filozofie şi publicist” - el Poet!...
Ne-am reîntâlnit, mai târziu, în patria fără frontiere a Moldovei de Nord şi am rămas, pretutindeni, buni prieteni. Între Piatra Neamţ şi Dorohoi, apoi între Iaşi şi Botoşani, am legat cu „bătrânul voievod al cuvintelor” punţi inconfundabile. Gruparea literară Septentrion are în cartea sa nescrisă un capitol aparte în acest sens.
Soldat neţărmurit în patria provinciilor unite ale melancoliei, nesupus canoanelor de „haită” şi „gaşcă”, Bătrânul Corb (cum îl alintă prietenii) rămâne, de la prima sa carte Naştere vinovată prin Intrarea în scenă,prin Preludii pentru trompetă şi patru pereţi, Documentele Haosului, Spre Fericitul Nicăieri, Cântece de amăgit întunericul, Manualul bunului singuratic, o voce distinctă în ierarhiile nenumite ale pergamentului optzecist, dar şi în peisajul liricii noastre contemporane.
Dincolo de limbaje şi metalimbaje, de experienţe şi tehnici simandicoase ale avangardei postmoderniste, el reînnoadă calm, olimpianic firul de aur al Poeziei Adevărate... Născut iar nu făcut, în destinul tragic al fiinţei, poetul abordează marile teme existenţiale cu originalitate şi cu un profund, asumat echilibru fecund între etic şi estetic.
Petruţ PÂRVESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu