Daniel
CORBU
Lucrarea
de faţă se vrea o istorie deschisă a generaţiei poetice ‘80 pe
o perioadă de aproape patruzeci de ani. Ea cuprinde, pe lângă
capitolele teoretice privind impunerea unui nou model ontologic şi
stilistic, pe lângă etalarea poeziei gestuale, a biografismului –
prima mişcare din literatura română de influenţă americană,
fără rădăcini europene – şi a tehnicilor postmoderne, un număr
de 120 de portrete literare ale celor mai importante voci lirice
aparţinătoare celor şapte paradigme, un fel de monade ale
paradigmei mari a optzecismului.
Caracterul
polemic al acestei lucrări derivă în primul rând din ideea
autorului că generaţia poetică ’80 are valori paradigmatice
viguroase pe întreg cuprinsul ţării (fie reprezentanţi ai
primului val, fie ai celui de-al doilea val, idee care se loveşte de
opacitatea unor critici de top, fervenţi exegeţi de optzecism şi
de postmodernism românesc, căzuţi în convingerea betonardă (încă
de prin 1982!) că generaţia ’80 înseamnă doar nucleul de 7-8
poeţi ai Cenaclului de luni antologaţi atunci în Aer cu
diamante şi Cinci. În al doilea rând, autorul nu este
de acord cu ideea apariţiei unei aşa-numite generaţii ’90 şi
consideră poeţii apăruţi în anii nouăzeci, care au nuanţat
tarele unei paradigme în desfăşurare, un fel de coadă a cometei
optzeciste.
Daniel
Corbu infuzează lucrării un coeficient înalt de
„exponenţialitate”, ea „reflectând” la vârf aventura
poetică a generaţiei ‘80. El consideră generaţia’80 un
fenomen poetic irepetabil în aria noastră literară. Ia în
discuţie, atât în capitolele teoretice, cât şi în portrete,
opera poeţilor care au contribuit la formarea paradigmei optzeciste
care, unind spiritul critic cu cel sincronic, a impus, nu numai un
nou model de poeticitate, clasicizat acum, ci un nou tip de discurs
poetic şi (de ce nu?) cultural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu