La o oră tîrzie din noapte pe cînd tocmai încetasem lucrul
la „Tratatul despre laşitatea lumii de la origini
pînă în prezent” şi urmăream pe internet
cele mai negre ştiri cînd tocmai aflasem că
în Costa Rica
criminalitatea printre elefanţii albi crescuse
îngrijorător
că un bărbat aprins de viol a siluit nouă femei
într-o singură zi undeva prin Canare
şi mafiile au sechestrat din nou copilul
miliardarului Hababis că lucrurile prinţesei Diana
se vînd prin talciocuri umbroase
că la Holywood lui Shakespeare i se pune pe cap
o cenuşă postmodernistă înecăcioasă
acră şi grea ca un tren de soldaţi
că nişte omuleţi verzi prieteni ai omului
participanţi la Podul de flori intergalactic
au mai ocupat trei insule în Pacific
auzii un zgomot venind prin fereastra deschisă
un zgomot prelung şi macabru ca de OZN-uri nervoase
îmi dezlipii ochii de la multicolorul ecran internet
şi văzui orbitoarea lumină cum vijelioasă
îmi intră în cameră
apoi o rafală de aripi îngheţă încăperea
lăsîndu-mă încremenit în barocul meu scaun pluşat
şi deasupra şemineului un corb princiar se-aşeză
privindu-mă fix.
Ca-ntr-o filmică scenă parcă treceam prin coridoare
de spaimă
decorticam clipe ratate într-un labirint părăsit
dar eu nemişcat în scaun priveam deasupra
şemineului englezesc unde se-aşezase strania
imperiala pasăre neagră.
Sufletul: nişte zgură acolo şi el gudurat la
picioare
„Eşti Corbul lui Poe – îndrăznii să vorbesc aproape
în şoaptă – prin urmare aripile tale sfîrşituri anunţă.
Spune-mi, de ce-ai venit corb apocaliptic
misteriosule Corb?”
Dar el stătea neclintit privindu-mă fix.
„Ştiu că vei spune acum Nevermore – rostii apăsat –
atîta poţi spune incultule Corb cobe voyajeră
o ştiu de la Poe. Dar de ce m-ai ales
chiar pe mine despicînd un secol cu aripa neagră?
Hai spune corb alegoric cobe a veacurilor
poticnite-n visare eşti Viaţa eşti Moartea eşti
înfăţişarea Ruinei?”
„THAKATIMUNU SIPEDI”
slobozi din ciocul regal pasărea neagră
„THAKATIMUNU SIPEDI” se răspîndi peste tot în camera
tristă precum fiorul rece al morţii.
„Spune-mi pasăre ocultă oricine ai fi
această vorbă ciudată ce-nseamnă?”
Dar Corbul rosti triumfal:
„THA-KA-TI-MU-NU SI-PE-DI”
„Din nou te întreb majestuosule Corb Thakatimunu Sipedi
ce-nseamnă şi de ce schimbat-ai odată cu veacul
acel misterios «Nevermore»? Şi de ce pe
mine m-ai ales
din cei mulţi lăsîndu-mă pustiu ca după
devastatoare beţii?”
Dar Corbul răspunse fixîndu-mă cu privirea-i sticloasă:
„THAKATIMUNU SIPEDI”
„Şi acum încotro enigmaticule Corb
cînd mi-ai turnat negreala misterului în suflet
ca pe-un absint blestemat? Mai ştii ceva despre Poe,
cel mort într-un şanţ nu mult după ce i-ai dăruit
straniul cuvînt «Nevermore»?
Şi acum încotro? Spre Unde? Spre Cînd?”
Răspunse Corbul privindu-mă fix: „THAKATIMUNU SIPEDI”
Deschisei Dicţionarul cel mare la T şi la S la P şi la
ancestralul discutabilul Z al vechilor regi
să nu pierd sensul ca Poe altădată
înainte de-a dispărea strania apocaliptica pasăre
neagră:
„Zopedi” = groapa timpului, „To axion esti”, „Gnothi
Seauton”,
„Katimoris” = floarea sinucigaşă, „Katimos” = dună de amurg multicolor (Poate că aici ar trebui să-ngrop toate ideile despre lucruri).
Grăbit răsfoii masonice cărţi, Gehena, Paideuma, Golemul, Caballa cu o mie de gîngănii reci
curgîndu-mi pe şira spinării
uitînd de pasărea vorbitoare pînă cînd
auzii bătaia din aripi şi magicul Corb
aşezat pe pervazul ferestrei rosti pentru ultima oară
THAKATIMUNU SIPEDI
prin livada cu vişini depărtîndu-se
printre zarurile şi tomberoanele nopţii
depărtîndu-se
în timp ce repetam zăpăcit
„Gnothi Seauton” „Zopedi” „Imunu” „Katimos” “Spre Unde?”
“Eşti Viaţa eşti Moartea?” „Eşti înfăţişarea Ruinei?”
THAKATIMUNU SIPEDI
THAKATIMUNU SIPEDI
Dincolo de bine şi de rău aşteptînd zorii.
Daniel CORBU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu