Două poeme

Într-o Europă bătrînă și tristă

Prin urmare
știam că nu sunt decît o mică înflorire a
Nimicului  o efemeră protuberanță
                                              a golului
un fel de zi mai lungă decît veacul
dintr-un eon agitat ca o încălecare
de timpi.
M-am născut tîrziu într-o Europă bătrînă și tristă
fardată ca o actriță la ultimul ei bal.
M-am născut tîrziu
hărăzit a citi cuvînt cu cuvînt cartea întîmplărilor
în aerul sacerdotal al dimineților mele.
Era tîrziu.
Cu o piatră ca privirea tăioasă a morții
Cain îl omorîse deja pe Abel
Corabia lui Noe își aflase sfîrșitul
pe muntele Ararat
cu mare zgomot Sodoma și Gomora
                                       se prăbușiseră
și implozia florii păcatelor încă mai persista
pe coridoarele lumii.
Iisus scrisese pe nisip misteriosul nedescifratul cuvînt
și-l împărțise în patru zări prin cele
                                                 o mie de vînturi.
Don Quijote învinsese morile de vînt
ale Europei
iar Hamlet își dădea obștescul sfîrșit
anunțînd doritorii de breeking news
că mereu e ceva putred în Danemarca.
Imnele vedice - dulci jelanii ale ființei încurajatoare
de iluzii - erau cărate cu rikșa
la curțile traducătorilor din München și Manchester.
Cu o fără de armă biruință
Beethoven scrisese Simfonia a noua - Oda Bucuriei.
În sfîrșit, Robinson Crusoe părăsise
           sălbatica insulă
grecii probau oboseala zeilor
Raskolnikov abia-și ascunsese toporul pătat de 
                                   sîngele crimei
undeva în Kilimanjaro
pușca lui Hemingwai își cheltuise ultimul glonț
iar după un veac de singurătate
prietenul Marquez își rostea declarația de adio.
M-am născut într-o Europă bătrînă și tristă.
                Era tîrziu.
În zadar căutam să dau zadarului un sens.
Visele îmi erau un Eden împodobit cu mirare.
În fiecare zi încrustam ceva pe dantela unei furtuni.

IN A SAD, OLD EUROPE

Therefore,

I knew that I was only a small efflorescence

Of nothingness, an

like a day longer than a ce ephemeral protuberance
of the voidntury

from a restless eon of overlapping

stokes of time.

I was born late in a sad, old Europe

painted like an actress for her last ball.

I was born late

fated to read the book of events word for word

In the sacerdotal air of my mornings.

It was late.

With a stone sharp as death’s look

Cain killed Abel

Noah’s ark found its end

on mount Ararat.

With a big noise Sodom and Gomorrah

crumbled

and the implosion of the sin’s flower lasted

in the corridors of the world.

Jesus wrote the cryptic word left unsolved

and shared it with the four winds through

a thousand hurricanes

Don Quixote overcame the windmills

of Europe

and Hamlet died

announcing those fond of breaking news

that something is always rotten in the state of Denmark.

The Vedas─sweet laments of the being who encouraged

illusions─were carried on a rickshaw

to the courts of the translators from Munich and Manchester.

with a victory devoid of arms.

Beethoven wrote The Ninth Symphony─Ode to Joy.

Finally, Robinson Crusoe left

the wild island.

The Greeks experienced gods’ fatigue

Raskolnikov had just hidden the hatchet

Stained with the blood of the crime.

Somewhere in Kilimanjaro

Hemingway’s rifle fired its last bullet

And after one hundred years of solitude

friend Marquez uttered his farewell declaration.

I was born in a sad, old Europe.

It was late.

In vain I keep on giving meaning to the vain.

My dreams have become a garden of Eden adorned with wonder.

Every day I weave something new into the lace of a tempest.

Translated by Olimpia Iacob & William Wolak

Pentru a vă povesti invizibilul

                                           Lui Umberto Eco


Altcineva doarme pînă tîrziu în patul regal
ornat cu prețioase pietre
și terminale cu cap de dragon!
După cum îți spuneam la acel Gaudeamus
de octombrie într-un București cenușiu
frate Umberto Eco, prinț legitim al
Il nome della rosa și lector in fabula
eu am apărut pentru a vă povesti invizibilul.
Sunt compus din strigăte de pe diguri
din agonii și regrete limite căderi
                                           și litere fierbinți
ca toți cei din Ordinul metaforei.
Pentru fratele născut orb
construiesc pești din cuvinte    zmei    elefanți 
                                    și antilope în alergare
și-i ascund zi de zi
Neantul primit blazon pe numele meu.
Și pentru el sunt zeul primar
născut pentru a povesti
                                     invizibilul.
El știe că poetul se-avîntă
acolo unde misteru-i mai profund
iar spaima de viață și de moarte
e salvată doar prin iubire.
El știe: cea mai curată fîntînă e lacrima.

                                                          Daniel CORBU