duminică, 18 iunie 2017

O excepțională carte pentru istoria literaturii române: Daniel Corbu, POEZIE ȘI CONFESIUNE *



       
 
Atunci când poeții “din falanga moldavă” (Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, Horia Zilieru, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon ș.a., Daniel Corbu fiind el însuși un exponent strălucit al acestei „falange poetice”) vor face obiectul unei viitoare istorii a literaturii române, cartea lui Daniel Corbu “Poezie și confesiune” își va etala pe deplin caratele, fiindcă marele ei merit este acela de a ne oferi interviuri cu poeții respectivi, interviuri care sunt veritabile radiografii-confesiuni asupra viziunilor poetice și a condiției lirice în contextul epocii în care acești poeți s-au afirmat și au existat.
        Atunci când am făcut FILOLOGIA la Iași, la începutul anilor ’70, am avut șansa să cunosc majoritatea poeților din cartea lui Daniel Corbu, iar peste ani (1991 – 1996,  când am fost redactor la Departamentul literatură și artă al Radioteleviziunii Române, cum se numea inițial instituția unde am dat concurs, departament care a devenit mai târziu Radio România Cultural) am avut chiar șansa să realizez interviuri cu mulți din acești poeți, de aici interesul meu deosebit pentru lectura cărții inițiatorului  „Colocviilor Naționale de Poezie de la Neamț”. Daniel Corbu se dovedește un autor extrem de inspirat (ar fi un truism sa afirmăm “și documentat“) atunci când dorește să realizeze aceste interviuri nu doar ca pe o ocazie de a discuta – ca poet – cu poeții, ci de a “radiografia” viziunile lor, opțiunile lor, lucrurile care ar fi putut avea impact asupra creației lor (Mihai Ursachi : “Nemții au o mare poezie. Gândește-te la Faust. Complet. Citit și recitit. La Hölderlin. Pe urmă, Rilke. Dar Trakl, acest sinucigaș nenorocit, e mai important decât Rilke.”, Cezar Ivănescu: „ Iașul rămâne, așa cum afirmă orientalistul Sergiu Al. George, singura cetate din lume care comunică subteran cu India.”, Lucian Vasiliu: “Am crescut în cultul prieteniei. O cultiv cu îndărătnicie, dincolo de omenești dezamăgiri. Mi-s pildă Pogor și Negruzzi, Sadoveanu și Topârceanu, să zicem…De la Cârlibaba la cârlimoși.”  Vasilian Doboș: “ În Bârlad, unde locuiam atunci, eram un grup de câteva talente în construcție…Școala mea literară este cea a tuturor valorilor de pretutindeni pe care, până acum, am reușit să le citesc, nu neapărat modele poetice, mai degrabă modele morale și de gândire.” , Cassian Maria Spiridon: „Cred că fiecare are partea lui de cer.”).
         Un privilegiu este valorificat cu inteligență auctorială de către Daniel Corbu; atunci când realizează aceste interviuri-radiografii, unele în locuri consacrate (precum cel cu Nichita Danilov „Copou, sub teiul lui Eminescu, iunie 2004”, cel cu Horia Zilieru, „Iași, Cafeneaua Muzelor, mai, 2004”, fie la „Bolta Rece, octombrie, 2001” sau la „Iași, Redacția „Convorbiri literare”, iunie, 2004) , el are șansa să propună celor intervievați câte o întrebare despre modul cum aceștia percep propria sa viziune lirică. Iar răspunsurile se constituie într-o secțiune dedicată chiar autorului cărții „Poezie și confesiune”. Am rezervat pentru final o secvență din această secțiune. Răspunzând unei întrebări adresate de către Nicolae Panaite, Daniel Corbu afirmă la un moment dat: “Semn că dacă zidești o Ană, trebuie să te gândești mai întâi dacă acea construcție merită sacrificiul.”  Nu știm care Ană va fi “zidit” autorul “Plimbării prin flăcări“ (titlul volumului său de la Cartea Românească din 1988) pentru „Poezie și confesiune” , dar  această construcția merită – pe deplin – sacrificiul. Un sacrificiu, nu ne îndoim, făcut cu plăcere și abnegație.

Ioan IACOB



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu