Poet
al gesturilor concret cotidiene, declarat antiliric şi antipoetic,
Geo Dumitrescu s-a născut la Bucureşti (1920), unde-şi urmează
studiile, absolvind în 1941 Facultatea de Filozofie şi Litere.
Debutează la 19 ani în revista Cadran,
iar editorial cu volumul Aritmetică
(1941). Pînă la căderea cortinei de fier reuşeşte să mai
publice o carte de poeme, Libertatea
de a trage cu puşca
(1946). Hiatusul care a urmat pînă în 1966, cînd publică Nevoia
de cercuri, s-a
datorat refuzului categoric a realismului socialist, a comenzii
sociale derizorii şi compromiţătoare.
Nu
ştiu cît a contat faptul că s-a trezit, adolescent, în plin
avangardism, dar sunt sigur că poezia unui nonconformist visceral şi
a unui persiflator de clişee de tipul lui Geo Dumitrescu nu putea să
arate altfel. Demitizarea face parte din programul să liric. În
ultimul poem al cărţii Libertatea
de a trage cu puşca,
poetul anunţă întoarcerea la simple certitudini: “Doamne, ce
bine e să ai certitudini!/ Sînt lucruri care-ţi vin mai frumos
decît hainele/ noi, decît propria-ţi piele,/ sînt mai utile decît
umbrella, sau invenţia tiparului -/ călduroase, intime şi
protectoare ca nişte perdele.// Sînt aproape douăzecui de veacuri
de cînd caut,/ de cînd caut, împreună cu amicii mei, mereu,/ dar
pînă astăzi eu n-am găsit nici o certitudine/ în afară de cele
patru picioare ale patului meu.”
După
cum se poate observa, la Geo Dumitrescu comunicarea în poem, lipsită
de orice solemnitate, este de o directeţe cuceritoare, aici
ceremonialul livresc, convenţional nu are căutare, poetul probînd
parcă metafora lipsei de metaforă. Iată poemul Streaşină:
“Treceţi” ne zise Cel-din-Amănunt/ voi curge peste voi ca o
spumoasă veste/ şi vă voi dărui cite-o trăsură/ cu şase cai,
şi-n paranteze supple,/ înalte, aproape transparente,/ vă voi
adăposti,/ ca pe o scumpă taină volatilă...// O, treceţi,
treceţi repede, nepreţuiţii mei/ nepoţi, nerude, neduşmani,/ mai
repede, vă rog, şi nu uitaţi/ că pururea vă-ndemn, cu
tulburare,/ din toată inima, în latineşte, să creşteţi cît mai
mari/ şi să zburaţi în voie,/ cu şase cai/ şi cît vedeţi cu
ochii,/ în paranteze-nalte, de argint/ şi cît pe-aci de
transparente”. Poeme ca Scelerata
concupiscenţă, Problema spinoasă a nopţilor,
Balada corăbiilor
de piatră şi
multe altele pot fi citate în acest sens.
Poezia
lui Geo Dumitrescu e seducătoare şi de nealterată actualitate şi
azi prin ironia şi fronda conţinute, prin frazarea simplă ce
însoţeşte patosul demitizant şi, desigur, prin transformarea
limbajului străzii în poezie cotidiană. Din acest punct de vedere
îl considerăm pe Geo Dumitrescu un premergător al optzecismului.
Daniel CORBU
