Ferestrele oarbe

E cenușiul existenței, Max!

Sau poate un gol care se-ntinde

ca o pecingine mută

de-aici pînă-n țara de nimeni

                                         știută.

E îngerul oboselii sau poate

plictisul depus ca rugina  pe scuturi

ca uitarea pe margini de gînd.

E cenușiul existenței, Max!

În cele din urmă n-ai încotro:

Cobori. Urci. Iar cobori. Lași în urmă

o mare de zgură.

E cenușiul existenței, Max!

Șoarecii timpului rod fără-ncetare.

Libertatea de-afara e plina de ziduri.

Spre seară

prin sufletul măreț

auzi cum șuieră a pagubă pustiul.

                                                                        Daniel Corbu

                                                                    Vînătorii de Neamț

                                                                        3 ianuarie 2015