duminică, 11 ianuarie 2015

Ferestrele oarbe





E cenușiul existenței, Max!
Sau poate un gol care se-ntinde
ca o pecingine mută
de-aici pînă-n țara de nimeni
                                         știută.
E îngerul oboselii sau poate
plictisul depus ca rugina  pe scuturi
ca uitarea pe margini de gînd.

E cenușiul existenței, Max!
În cele din urmă n-ai încotro:
Cobori. Urci. Iar cobori. Lași în urmă
o mare de zgură.
E cenușiul existenței, Max!
Șoarecii timpului rod fără-ncetare.
Libertatea de-afara e plina de ziduri.
Spre seară
prin sufletul măreț
auzi cum șuieră a pagubă pustiul.



                                                                        Daniel Corbu

                                                                    Vînătorii de Neamț
                                                                        3 ianuarie 2015







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu