miercuri, 26 octombrie 2016

Geo Dumitrescu -Poezia concretismului cotidian




 Poet al gesturilor concret cotidiene, declarat antiliric şi antipoetic, Geo Dumitrescu s-a născut la Bucureşti (1920), unde-şi urmează studiile, absolvind în 1941 Facultatea de Filozofie şi Litere. Debutează la 19 ani în revista Cadran, iar editorial cu volumul Aritmetică (1941). Pînă la căderea cortinei de fier reuşeşte să mai publice o carte de poeme, Libertatea de a trage cu puşca (1946). Hiatusul care a urmat pînă în 1966, cînd publică Nevoia de cercuri, s-a datorat refuzului categoric a realismului socialist, a comenzii sociale derizorii şi compromiţătoare.
  Nu ştiu cît a contat faptul că s-a trezit, adolescent, în plin avangardism, dar sunt sigur că poezia unui nonconformist visceral şi a unui persiflator de clişee de tipul lui Geo Dumitrescu nu putea să arate altfel. Demitizarea face parte din programul să liric. În ultimul poem al cărţii Libertatea de a trage cu puşca, poetul anunţă întoarcerea la simple certitudini: “Doamne, ce bine e să ai certitudini!/ Sînt lucruri care-ţi vin mai frumos decît hainele/ noi, decît propria-ţi piele,/ sînt mai utile decît umbrella, sau invenţia tiparului -/ călduroase, intime şi protectoare ca nişte perdele.// Sînt aproape douăzecui de veacuri de cînd caut,/ de cînd caut, împreună cu amicii mei, mereu,/ dar pînă astăzi eu n-am găsit nici o certitudine/ în afară de cele patru picioare ale patului meu.”
 După cum se poate observa, la Geo Dumitrescu comunicarea în poem, lipsită de orice solemnitate, este de o directeţe cuceritoare, aici ceremonialul livresc, convenţional nu are căutare, poetul probînd parcă metafora lipsei de metaforă. Iată poemul Streaşină: “Treceţi” ne zise Cel-din-Amănunt/ voi curge peste voi ca o spumoasă veste/ şi vă voi dărui cite-o trăsură/ cu şase cai, şi-n paranteze supple,/ înalte, aproape transparente,/ vă voi adăposti,/ ca pe o scumpă taină volatilă...// O, treceţi, treceţi repede, nepreţuiţii mei/ nepoţi, nerude, neduşmani,/ mai repede, vă rog, şi nu uitaţi/ că pururea vă-ndemn, cu tulburare,/ din toată inima, în latineşte, să creşteţi cît mai mari/ şi să zburaţi în voie,/ cu şase cai/ şi cît vedeţi cu ochii,/ în paranteze-nalte, de argint/ şi cît pe-aci de transparente”. Poeme ca Scelerata concupiscenţă, Problema spinoasă a nopţilor, Balada corăbiilor de piatră şi multe altele pot fi citate în acest sens.
 Poezia lui Geo Dumitrescu e seducătoare şi de nealterată actualitate şi azi prin ironia şi fronda conţinute, prin frazarea simplă ce însoţeşte patosul demitizant şi, desigur, prin transformarea limbajului străzii în poezie cotidiană. Din acest punct de vedere îl considerăm pe Geo Dumitrescu un premergător al optzecismului.

Daniel CORBU